COMPORTAMENTE NOCIVE PENTRU SANATATE

1.    Alcoolismul

 1.1. Definitii

Termenului de alcoolism nu i s-a gasit o definite ca atare, insa i s-au dat doua definitii complementare: “abuzul de alcool” si “dependenta de alcool”.

            In prima acceptiune, alcoolismul are ca element central “consumul recurent de bauturi alcoolice, in ciuda consecintelor negative ale acestuia”.

            In al doilea sens, definitia este mai extinsa, ea constand in identificarea la un anumit pacient, in ultimele 12 luni, a trei din urmatoarele sapte criterii:

a)      toleranta la alcool (scaderea progresiva a efectului dorit, daca doza de alcool este mentinuta constanta);

b)      sindrom de abstinenta (doua sau mai mule din urmatoarele simptome, aparute la incetarea sau reducerea consumului, la un consumator cronic de alcool: hiperactivitate a sistemului nervos vegetativ – transpiratii profuse, tahicardie, accentuarea tremorului extremitatilor, anxietate si crize convulsive de tip grand mal);

c)      consumul de alcool pe o durata mai lunga de timp decat cea dorita;

d)      dorinta persistenta, cuplata cu incapacitatea de a renunta la consumul de alcool;

e)      cheltuirea disproportionata de timp, energie si resurse financiare pentru procurarea alcoolului sau pentru recuperarea post-consum;

f)       existenta consecientelor negative (sociale, inclusiv recreationale si profesionale) ale consumului de alcool;

g)      persistenta consumului, in ciuda constientizarii efectelor nocive (fizice si psihice) ale alcoolului.

            Cercetatorul Martin le-a alaturat acestor criterii, altele doua:

h)      mentinerea consumului de alcool in situatii riscante sau periculoase (de ex. conducerea unui automobil);

i)        dorinta intensa sau presiunea irezistibila de procurare si folosire a alcoolului.

   In cazul in care sunt prezente doua criterii, bolnavul sufera de alcoolism moderat, iar daca se depaseste un numar de patru criterii, se vorbeste despre alcoolism sever.

1.2  Prevalenta

Se estimeaza ca aproximativ 10% din populatia tarilor dezvoltate este afectata de consumul cronic si exagerat de alcool. Din nefericire, alcoolismul nu este doar o tara cu consecinte individuale, ci aduce cu sine si importante consecinte sociale: aproximativ jumatate din infractiunile cu violenta (omucideri, crime sau sinucideri) ar avea drept cauza consumul de alcool.

Un factor agravant il constituie faptul ca numai 25% dintre alcoolici cer ajutorul.

Pe langa afectiunile gastro-intestinale (ulcer, colita), hepatice (ciroza) si neurologice (polinevrita, encefalopatie alcoolica), alcoolul este asociat si cu tipurile de personalitate antisociala.

Repartitia pe sexe arata o prelevanta mai mare a alcoolismului la barbati, iar in ceea ce priveste varsta, consumul este statistic mai mare in adolescenta sau la adultul tanar.

1.3  Forme clinice

Dupa Jellinek, exista mai multe tipuri de alcoolism:

·         alfa (alcoolism nevrotic sau de stress): dependenta psihologica de alcool, legata de increderea in efectul sau tranchilizant in situatii percepute ca fiind critice (ex.:examene) si de absenta dependentei fizice si a sindromului de abstinenta datorat acesteia. Consumul este relativ neregulat si usor de anticipat (circumstantial);

·         beta (alcoolism somatic): are aceleasi caracteristici ca si tipul alfa, dar asociaza in plus afectarea somatica, urmare a consumului indelungat si posibilei interventii a componentei psiho-somatice, via scretie crescuta de cortizol. Acest tip de alcoolism prezinta frecvent afectare digestiva (esofagita, gastrita, reflux gastro-esofagian, ciroza) si neurologica (polinevrita);

·         gamma: asociaza afectare somatica, dependenta psihica si fizica de alcool, precum si sindrom de abstinenta. Subiectul are frecvent perioade de abolire a discernamantului, sub influenta alcoolului. Poate sta cateva zile fara sa bea, dar revine la consum, in ciuda dorintei ocazionale de a-l abandona. In acest caz, alcoolismul imbraca forma de toxicomanie – “alcoolism psihiatric”;

·         delta: idem cu gamma, dar nu poate sta mai mult de 24 de ore fara sa bea. De regula, acest tip de alcoolism are prognosticul cel mai prost, atat ca recuperare psihologica, cat si somatica;

·         epsilon: acest tip se caracterizeaza prin dipsomanie – nevoia irezistibila de a bea alcool in cantitati mari sau foarte mari (4-8 sticle de vin/zi sau echivalentul), aceste accese durand aproximativ 7-15 zile, uneori mai mult, nedepasind ,in general, o luna. Recaderile sunt frecvente (cel putin 1-2/an).

La aceste tipuri se mai adauga:

·         betia patologica: se manifesta prin violenta, halucinatii vizuale si auditive, idei delirante tranzitorii de persecutie si gelozie. Aceste manifestari sunt urmate de somn profund si amnezie ulterioara a episodului, cu risc mare de recidiva.

·         delirul acut (delirium tremens): manifesta febra (40-41 de grade), transpiratie abundenta, deshidratare, confuzie, manifestari psihotice, delir, halucinatii, conduita agresiva;

·         psihoza Korsakov: asociaza un sindrom psihiatric, manifestat prin confuzie onirica, amnezie si confabulare compensatorie si un sindrom neurologic, caracterizat prin polinevrita, abolirea/ incetinirea reflexelor osteo-tendinoase, paralizie flasca, hiperestezii algice, atrofii musculare;

·         encefalopatia Wernicke: apare frecvent la varsta de 40-60 de ani la un alcoolic cronic, urmare a unui factor declansant acut(traumatism, boli infectioase, interventii chirurgicale intempestive).

1.4  Teorii cu privire la alcoolism

  1.4.1. Teorii genetice

In urma studiilor, s-a ajuns la concluzia ca transmiterea genetica a genei pentru alcoolism ar fi incriminata in special in aparita alcoolismului precoce si a celui cu comportament antisocial asociat.

In viziunea altor cercetatori, ceea ce  se transmite genetic nu este predispozitia catre alcoolism, ci catre un tip de personalitate “predispus la riscuri”, inclusiv la consumul in exces de alcool, datorita activarii in exces (codificata genetic) a receptorilor dopaminergici D2 din sistemul limbic.

  1.4.2. Teorii bazate pe efectul antistress al alcoolului

Adeptii acestor teorii sustin ca alcoolul scade presiunea pentru adoptarea unor decizii ce trebuie sa fie neaparat corecte si rapide, in situatiile de stress acut. Aceasta teorie se dovedeste, de fapt , ineficienta, in timp ducand la dependenta.

  1.4.3. Teorii ale invatarii consumului de alcool

1.4.3.1. la nivel microsocial (familie, colegi) – are la baza mecanismul conditionarii, consumul poate servii unui scop imediat (de ex. acceptare intr-un grup de prieteni, detasare de un mediu familial ostil). Repetarea consumului apare datorita intarzierii efectelor negative. Ca si trasatura de personalitate protectoare se aminteste autoeficacitatea.

1.4.3.2. la nivel macrosocial -  se refera la influenta unui context social “salbatic” asupra unui individ care se simte vulnerabil, atat la agresiunea altora, cat si a structurilor care ar fi trebuit sa il protejeze. Subiectul cultiva abuzul de alcool din dorinta de a evada dintr-o realitate nesigura si extrem de stressanta.

            1.5. Principalele optiuni psihoterapeutice la alcoolici

  1..5.1. Psihoterapia cognitiv comportamentala – este o optiune terapeutica ce produce efecte durabile intr-o durata relativ scurta. Actioneaza la nivel cognitiv (inlaturarea convingerilor si ideilor irationale de tipul “alcoolul ma face sa ma simt puternic”, alcoolul ma ajuta sa rezist mai bine la stress” sau “nu am forta necesara sa renunt la alcool”) si comportamental (inlocuirea automatismelor legate de alcool si a contextelor favorizante cu comportamente si context alternative).

  1.5.2. Hipnoza si relaxarea -  sunt terapii care au avantajul ca pot opera relativ rapid la nivel inconstient, construind, astfel, o aversiune fata de consumul de alcool. Se recomanda in cazul alcoolicilor avansati. Totusi, daca gradul deteriorarii cognitive este prea accentuat, si aceste terapii au efecte mediocre, deoarece subiectul nu poate sustine selectiv atentia catre hipnotizator si ca urmare nu poate intra in transa.

  1.5.3. Psihoterapia de grup – este populara sub numele de “Alcoolici Anonimi”(1935). Urmareste realizarea abstinentei de durata la alcoolici, facilitarea reinsertiei lor sociale si promovarea mesajului ca renuntarea la alcool e posibila. Implica 12 pasi, printre care acceptarea faptului ca dependenta de alcool este o problema, ca a scapat de sub control si ca subiectul are nevoie de ajutor, precum si  intelegera consecintelor negative ale alcoolismului.

2.    FUMATUL

2.1 Prevalenta

Pe ansamblu, cifra globala a prevalentei tinde sa creasca, si ca atare, si decesele provocate de fumat – 4 milioane/an, cu un potential de crestere pana la 8,4 milioane in anul 2020. Fumatul este mai raspandit la barbati, iar in ceea ce priveste varsta, incidenta este maxima la varste tinere (15-30 de ani). In contrast, prevalenta fumatului este mai mare la varsta medie, din cauza faptului ca ea acumuleaza toti fumatorii cu debut la varsta mai timpurie, dintre care doar o proportie infima au renuntat la fumat.

            2.2. Implicatii clinice

Se considera ca fumatul are un rol decisiv in aparitia unei serii intregi de boli grave si ca detine, intre comportamentele nocive, primul loc la categoria “cauze de moarte evitabila sau neasteptata”. Numarul de decese produse de fumat este foarte mare, depasind numarul cumulat de decese datorate consumului de droguri, alcoolului, sinuciderilor, crimelor si accidentelor de circulatie.

Cele mai frecvente boli produse de fumat, direct sau indirect, sunt reprezentate de o varietate larga de cancere: bronhopulmonar- 80-90% din totalitatea cazurilor, renal, faringian, esofagian, gastric, uterin, cervical, de pancreas, de vezica urinara, dar si alte boli, ca bronhopneumopatia cronica obstructiva, boala coronariana sau accident vascular cerebral.

            2.3. Teorii cu privire la fumat

  2.3.1. Teorii genetice

Factorul genetic are o contributie importanta in insusirea si persistenta fumatului (46-84%, respective 58-74 %) si se concretizeaza in scaderea varstei de debut pentru fumat, dar si in facilitarea aparitiei dependentei fata de acesta. Totusi, studiile in aceasta privinta nu sunt unanim recunoscute, deoarece, ca si in cazul consumului de alcool, este dificil a separa influenta factorului genetic de cea a mediului, mai ales in familiile de fumatori.

  2.3.2. Teorii ale invatarii fumatului

2.3.2.1. la nivel microsocial (familie, profesie, colegi) – circumstante concrete in care apare fumatul pot fi atat eustressuri (ex: sarbatorirea in grup a unui succes), cat si distressuri (ex: exprimarea simbolica a unei dureri), cele din urma fiind cele mai nocive.

La varsta adolescentei, fumatul este perceput de multi tineri ca un mod “aventuros” de exprimare a independentei si “de a trai intens viata”. Un studiu efectuat de Jessor arata ca exista o asociere pozitiva intre fumatul la aceasta varsta si delincventa juvenila, lipsa de responsabilitate si conventionalism, cautarea de senzatii noi si consumul de alcool si droguri. 80% dintre adolescentii care incep sa fumeze acum, vor ramane fumatori la varsta adulta.  Familia poate influenta, la randul sau, insusirea precoce a fumatului prin:

-          modelare directa (parinti care fumeaza);

-          neimplicare/raceala afectiva fata de copil (acesta fumeaza pentru a atrage atentia);

-          restrangerea libertatii de expresie emotionala;

-          climat de insecuritate si/sau violenta din familie.

2.3.2.2. la nivel macrosocial – ca si cauze, se considera, pe de o parte, climatul de nesiguranta, saracia, lipsa perspectivelor, iar pe de alta parte, restrictiile crescande pe plan social in ceea ce priveste fumatul, care pot produce la unele persoane reactii de simpatie fata de fumat.

            2.4. Principalele optiuni psihoterapeutice la fumatori

  2.4.1. Psihoterapia cognitiv-comportamentala – vizeaza demontarea gandurilor si convingerilor disfunctionale (ex: “fumatul ma face sa par cool”, “fumatul ma ajuta sa ma concentrez mai bine”), dar opereaza si automatismele motorii, atat de caracteristice fumatorilor inveterati (tigara de dimineta, tigara de langa cafea, tigarea in moment de asteptare prelungita etc.). Cuprinde mai multe faze, intre care angajarea in terapie si construirea motivatiei pentru schimbare. Aceasta terapie are rezultate favorabile, intr-o durata scurta (2 ore saptamanal, timp de 5 saptamani), ducand la o rata a abstinentei la 12 luni de 12%, iar in combinative cu aplicarea de tratament nicotinic substitutiv, de 28%.

  2.4.2. Hipnoza – rezultatele hipnozei in facilitarea incetarii fumatului sunt remarcabile. De exemplu, intr-o metaanaliza care a vizat 48 de studii, eficacitatea medie a fost de 36%. Se urmareste scurtcircuitarea mecanismelor de rezistenta ale fumatorului, construite in special in jurul dependentei psihice de fumat.

  2.4.3. Psihoterapia de grup – reprezinta o metoda bine cunoscuta de terapie impotriva fumatului, avand ca avantaje majore: facilitarea catharsisului emotional, perceperea si furnizarea de solidaritate si furnizarea unor oportunitati de invatare a unor strategii mai bune de coping, de catre fiecare din membrii grupului.

           

2.5. Colaborarea cu medicul curant

Medicul are un rol communicational important pentru incetarea fumatului. El trebuie, spre exemplu, sa adreseze motivele reale care il fac pe pacient  sa fumeze, sa conceapa un plan realist de tratament, sa sublinieze progresele facute de pacient si sa nu furnizeze iluzii sau sperante nerealiste legate de impactul renuntarii la fumat.