duminică, 15 ianuarie 2012

Aditivi Alimentari Nocivi

Lista completă a aditivilor alimentari

Majoritatea aditivilor sunt substanţe naturale lipsite de nocivitate. Chiar şi aşa oamenii sunt îngrijoraţi, şi pe bună dreptate. Există trei mecanisme posibile, prin care o substanţă chimică poate fi periculoasă. Poate cauza alergii; consumată în cantităţi mari poate fi toxică(ex. cianuri). În anumite condiţii biochimice poate cauza cancer.
Pentru cei care din orice motive doresc să evite anumiţi aditivi alimentari dăm mai jos, lista lor, cu o scurtă descriere, posibile efecte nocive, şi un calificativ privind siguranţa lor.
În text
„Natural” - însemnă că substanţa rămâne neschimbată sau este foarte puţin modificată sau îmbogăţită.
„Artificial” – înseamnă că substanţa este obţinută din una naturală cu ajutorul unor enzime sau microorganisme, sau este în întregime sintetizată pe cale chimică.
Vegetarienii pot ţine seama de menţiunile „animal”, „vegetal”, „mineral”, aceste calificative indicând originea aditivului alimentar.


ã Considerat inofensiv” – înseamnă că nu se cunosc efecte negative asupra sănătăţii.
â Cei care ştiu că au alergii, sunt asmatici sau aparţin altor grupe cu risc, trebuie să evite aceste substanţe. În această categorie au fost incluse 67 de substanţe.
â Consumul în cantităţi mari nu este recomandat” – înseamnă că de la o anumită doză în sus pot apărea efecte secundare precum diareea sau dureri de cap.
â Consumul frecvent nu este recomandat” – înseamnă că în cazul în care acest aditiv este consumat frecvent, pot apărea efecte negative asupra sănătăţii, datorate de exemplu reducerii absorbţiei substanţelor nutritive.
ä Consumul nu este recomandat” – înseamnă că aceste substanţe pot periclita sănătatea. Acest lucru este specificat clar la 7 substanţe.
       Deocamdată nu este posibilă o apreciere definitivă” – înseamnă că nu s-au efectuat încă suficiente studii pentru a putea fi dat un verdict.


Lista aditivilor cu „probleme”

E 102 Tartrazină   â

Colorant azoic galben, artificial. Poate provoca alergii persoanelor care reacţionează alergic la aspirină (acizi acetilsalicilici), sau care sunt astmatice. Efecte secundare: dificultăţi de respiraţie, eczeme şi tulburări de vedere. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 104 Galben de chinolină   â

Colorant galben artificial. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 110 Galben Portocaliu FCF, Galben Orange S   â

Colorant azoic, portocaliu artificial. Testele pe animale au constatat un procentaj mare de tumori ale rinichilor. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 123 Amarant    ä

Colorant azoic roşu, artificial. Este admisă folosirea doar pentru vinuri aperitiv, băuturi spirtoase şi icre. În testarea pe animale a dus la depuneri renale de calcar  . În SUA este interzis, deoarece se bănuieşte că ar produce cancer.  Consumul nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 127 Eritrozină    ä

Colorant roşu, artificial. Este permisă folosirea doar pentru cireşe glasate, cireşe din cocteil. Poate să furnizeze iod şi astfel să  influenţeze funcţia glandei tiroide. În testarea pe animale au apărut modificări de tip cancerigen la nivelul glandei tiroide. Persoanele cu suferinţe ale glandei tiroide trebuie să evite alimentele care conţin astfel de coloranţi.  Consumul nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 132 Indigotină, Carmin indigo   â

Colorant albastru, artificial. La administrarea concomitentă a acestui colorant cu nitrit de sodiu s-au constatat, în testarea pe animale, leziuni ale materialului genetic. Această combinaţie poate apărea în: şuncă, salam, dulciuri sau lichioruri. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 150c Caramel amoniacal   â

Colorant maro artificial, pe bază vegetală. Se obţine din combinaţiile de zaharuri cu ajutorul amoniacului. Se poate obţine şi din porumb modificat genetic. În testarea pe animale, produsele derivate au generat spasme şi au dus la scăderea numărului de limfocite.  Consumul frecvent nu este recomandat.

E 150d Caramel cu sulfit de amoniu   â

Colorant maro, artificial, pe bază vegetală. Se obţine din combinaţii de zaharuri cu ajutorul sulfitului de amoniu. Se poate obţine şi din porumb modificat genetic. Poate conţine reziduuri toxice; în testarea pe animale s-au constatat spasme.  Consumul nu este recomandat.

E 173 Aluminiu   â

Colorant argintiu artificial, mineral. Este permisă folosirea doar pentru dulciurile care decorează produsele de cofetărie (torturi cu figurine). Aluminiul poate fi asimilat de corp. La persoanele bolnave de rinichi, consumul  poate conduce la creşterea cantităţii de aluminiu din corp. Este dăunător pentru persoanele bolnave de rinichi. Considerat inofensiv.

E 174 Argint   â

Colorant şi conservant  argintiu natural, mineral. Este permisă folosirea doar pentru glazuri, praline şi lichioruri. Se poate depune în ţesuturi şi poate duce la otrăvire. Se depune în rinichi şi se elimină lent.  Consumul frecvent nu este recomandat.

E 175 Aur   â

Colorant auriu natural, mineral. Este permisă folosirea doar pentru praline, dulciuri, lichioruri. Poate duce modificarea numărului de celule sangvine. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 180 Litolrubina BK   â

Colorant azo roşu, artificial. Este permisă folosirea doar pentru învelişul de la brânză (poate fi consumat). Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 210 Acid benzoic   â

Conservant artificial. Se găseşte şi în alimente ca substanţă naturală. Se foloseşte în produsele din peşte. Poate altera gustul produselor preambalate. Dăunează persoanelor astmatice, cu alergii sau eczeme. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 211 Benzoat de sodiu   â

Conservant artificial. Combinaţie de sodiu a acidului benzoic. Vezi E 210. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 212 Benzoat de potasiu   â

Conservant artificial. Combinaţie de potasiu a acidului benzoic. Vezi E 210. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 213 Benzoat de calciu   â

Conservant artificial. Combinaţie de calciu a acidului benzoic. Vezi E 210. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 214 P-hidroxibenzoat de etil, PHB-Ester   â

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Se foloseşte în principal la produsele din peşte. Poate altera gustul produselor preambalate sau poate reduce sensibilitatea limbii. Dăunător pentru persoanele sensibile sau astmatice. Testele pe animale au constatat vasodilataţie şi anesteziere. Vezi E 210. Consumul frecvent nu este recomandat.  În unele cazuri poate provoca alergii.

E 215 Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil, PHB-Ester   â

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 216 P-hidroxibenzoat de propil, PHB-Ester   â

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 217 Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de propil, PHB-Ester   â

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 218 P-hidroxibenzoat de metil, PHB-Ester   â

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 219 Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil, PHB-Ester   â

Conservant artificial. Combinaţie a acidului benzoic. Vezi E 214. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 220 Dioxid de sulf   â

Conservant artificial. Se foloseşte la vinurile albe şi la fructe uscate. Încetineşte asimilarea Vitaminei B1; la persoane sensibile produce dureri de cap şi ameţeală ( de la 25mg pe litru de vin). Poate provoca persoanelor astmatice aşa numitul „astm de sulfit”. Pentru toate persoanele se recomandată să nu se depăşească cantităţii de 50mg zilnic ( această doză este atinsă prin consumul de 300 - 400 ml vin alb dulce). Dăunător pentru persoanele sensibile sau astmatice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 221 Sulfit de sodiu   â

Conservant artificial. Combinaţie de sodiu a acidului sulfuros. Vezi 220. Dăunător pentru persoanele sensibile sau astmatice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 222 Sulfit acid de sodiu   â

Conservant artificial. Combinaţie hidrogenată, de sodiu a acidului sulfuros. Vezi 220. Dăunător pentru persoanele sensibile sau astmatice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 223 Metabisulfit de sodiu   â

Conservant artificial. Combinaţie meta de sodiu a acidului sulfuros. Vezi 220. Consumul frecvent nu este recomandat. Dăunător pentru persoanele sensibile şi astmatice

E 224 Metabisulfit de potasiu   â

Conservant artificial. Combinaţie meta de sodiu a acidului sulfuros. Vezi 220. Dăunător pentru persoanele sensibile şi astmatice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 226 Sulfit de calciu   â

Conservant artificial. Combinaţie de calciu a acidului sulfuros. Dăunător pentru persoanele sensibile şi astmatice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 227 Bisulfit de calciu   â

Conservant artificial. Combinaţie hidrogenată, de calciu a acidului sulfuros. Dăunător pentru persoanele sensibile şi astmatice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 228 Bisulfit de potasiu   â

Conservant artificial. Combinaţie hidrogenată, de potasiu a acidului sulfuros. Dăunător pentru persoanele sensibile şi astmatice. Consumul frecvent nu este recomandat.

VE 230 Bifenil, Difenil    ä

Conservant artificial. Este permisă folosirea doar împotriva depunerii de mucegai sau ciuperci pe coaja citricelor. Este permis şi ca pesticid. După cojirea unui fruct citric este necesară spălarea mâinilor pentru a nu contamina pulpa fructului cu acest conservant. Testele pe animale de laborator au constatat sângerări interne şi modificări ale organelor. Nu este recomandat consumul cojilor de fructe tratate cu acest conservant. În unele cazuri poate provoca alergii, în cazul contactului cu pielea.

VE 231 Ortofenilfenol    ä

Conservant artificial. Vezi 230.  Nu este recomandat consumul cojilor de fructe tratate cu acest conservant. În unele cazuri poate provoca alergii, în cazul contactului cu pielea.

VE 232 Ortofenilfenol de sodiu    ä

Conservant artificial. Vezi 230.  Nu este recomandat consumul cojilor de fructe tratate cu acest conservant. În unele cazuri poate provoca alergii, în cazul contactului cu pielea.

E 234 Nisină   â

Conservant artificial cu acţiune antibiotică, obţinut din microorganisme. Este permisă folosirea doar pentru anumite tipuri de brânză. Nu se ştie sigur  dacă, administrată frecvent, Nisina nu  duce la selectarea unor agenţi patogeni rezistenţi la antibiotice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 235 Natamicină   â

Conservant artificial cu acţiune antibiotică, obţinut din microorganisme. Este permisă folosirea doar pentru tratarea suprafeţelor brânzeturilor şi pentru mezeluri uscate. Nu trebuie să se infiltreze în alimente mai mult de 5 mm. Este permisă folosirea şi ca medicament - de exemplu împotriva ciupercilor apărute pe piele. La un consum frecvent, Netamicina îşi pierde proprietăţile terapeutice. Nu se ştie sigur  dacă, administrată frecvent, Netamicina  nu  duce la selectarea unor agenţi patogeni rezistenţi la antibiotice. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 239 Hexametilentetramină   â

Conservant artificial, obţinut din amoniac şi aldehide formice. Duce la formarea de  aldehide formice în brânzeturi. Este permisă folosirea ca medicament în dezinfectarea pielii şi pentru produsele cosmetice.  Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 249 Nitrit de potasiu   â

Conservant artificial. Vezi E 250. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 250 Nitrit de sodiu   â

Conservant artificial. Este permisă folosirea pentru produsele din peşte sărat. Împiedică dezvoltarea bacteriilor care se află în carne şi sunt dăunătoare sănătăţii. La oameni încetineşte transportul acizilor în sânge, ceea ce este periculos în special pentru sugari. Asociat cu componente al albuşului de ou, la temperaturi de peste 130 de grade se pot forma Nitrozamine  cancerigene. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 251 Nitrat de sodiu   â

Conservant artificial. Poate provoca cianoză la sugari. Vezi E 250.  Consumul frecvent nu este recomandat.

E 252 Nitrat de potasiu   â

Conservant artificial. Poate provoca cianoză la sugari. Vezi E 250.  Consumul frecvent nu este recomandat.

E 280 Acid propionic   â

Conservant artificial. Poate diminua simţul olfactiv şi gustativ. Se poate obţine şi din organisme modificate genetic. Este permisă folosirea pentru pâinea ambalată şi feliată, biscuiţi, prăjituri. Se găseşte în unele feluri de brânzeturi.  Consumul frecvent nu este recomandat.

E 281 Propionat de sodiu   â

Conservant natural. Combinaţie de sodiu a acidului propionic. Vezi E 280. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 282 Propionat de calciu   â

Conservant natural. Combinaţie de calciu a acidului propionic. Vezi E 280. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 283 Propionat de potasiu   â

Conservant natural. Combinaţie de potasiu a acidului propionic. Vezi E 280. Consumul  nu este recomandat.

E 284 Acid boric    ä

Conservant artificial. În cazul consumului îndelungat duce la leziuni ale organelor interne. Ca şi conservant, a dus la intoxicaţii; de aceea este permisă folosirea lui numai pentru caviar. Consumul nu este recomandat.

E 285 Tetraborat de sodiu (Borax)    ä

Conservant artificial. Combinaţie de sodiu a acidului boric. Vezi E 284. Consumul nu este recomandat.

E 310 Galat de propil   â

Antioxidant artificial. Se bănuieşte că încetineşte asimilarea fierului în organism. Toate substanţele galat sunt susceptibile de a  produce alergii. Considerat inofensiv. În unele cazuri provoacă alergii.

E 311 Galat de octil   â

Antioxidant artificial. Vezi E 310. Considerat inofensiv. În unele cazuri provoacă alergii.

E 312 Galat de dodecil   â

Antioxidant artificial. Vezi E 310. Considerat inofensiv. În unele cazuri provoacă alergii.

E 320 Butilhidroxianisol (BHA)   â

Antioxidant artificial. În concentraţie mare, a duce la o stare de toropeală. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 321 Butilhidroxitoluen (BHT)   â

Antioxidant artificial. Vezi E 320. Consumul frecvent nu este recomandat. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 338 Acid fosforic   â

Acidifiant natural. În doze mari, poate încetini asimilarea de calciu, mangneziu şi fier. Dozele mari de fosfat pot duce la atrofierea oaselor şi la depuneri de calcar. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 339 Fosfaţi de sodiu: Fosfat mono-, di-, trisodic   â

Antioxidant şi acidifiant natural. Combinaţii de sodiu ale acizilor fosforici. Fosfatul este o substanţă minerală necesară vieţii. În  organism, raportul dintre fosfat şi calciu este important. Dacă se consumă prea mult fosfat, se poate împiedica asimilarea altor substanţe minerale. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 340 Fosfaţi de potasiu: Fosfat mono-, di-, tripotasic   â

Antioxidant şi acidifiant natural. Combinaţii de potasiu ale acizilor fosforici. Vezi E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 341 Fosfaţi de calciu: Fosfat mono-, di-, tricalcic   â

Antioxidant şi acidifiant natural. Combinaţii de calciu ale acizilor fosforici. Vezi E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 343 Fosfaţi de magneziu: Fosfat mono-, dimagnezic   â

Antioxidant şi acidifiant natural. Combinaţii de magneziu ale acizilor fosforici. Este permisă folosirea pentru făină, produse de brutărie.  Vezi E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 355 Acid adipic   â

Acidifiant, Corector de aciditate şi potenţiator de aromă. Consumul frecvent nu este recomandat.

VE 385 Etilen-diamină tetraacetat de calciu disodiu (Calciu disodiu - EDTA)    ä

Antioxidant artificial. Este permisă folosirea doar pentru conserve (ciuperci, peşte, fructe, păstăi), margarină cu cantitate redusă de grăsime. Poate duce la modificări ale metabolismului. Nu este recomandat copiilor sub 2 ani. Se foloseşte ca medicament, în tratarea otrăvirii cu metale grele. Consumul nu este recomandat.

E 406 Agar - Agar   â

Gelifiant şi agent de îngroşare natural, din alge roşii. Substanţă care nu poate fi digerată. Reduce asimilarea mineralelor şi, în doze mari, are acţiune laxativă. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 407 Caragenan   â

Gelifiant şi agent de îngroşare natural din alge roşii. Nu se digeră. În doze mari, care în mod normal nu se găsesc în alimente, împiedică asimilarea mineralelor; poate avea acţiune laxativă. Considerat inofensiv. În unele

E 410 Gumă carruba   â

Gelifiant şi agent de îngroşare natural, vegetal, din roşcove. În doze mari, care în mod normal nu se găsesc în alimente,  poate avea acţiune laxativă. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 412 Gumă guar   â

Agent de îngroşare şi încărcare din seminţe de guar. O parte din cei care l-au consumat au  acuzat îmbolnăviri de stomac sau intestinale, astm sau eczeme. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 413 Tragacant (Adragante)   â

Agent de îngroşare şi gelifiere, natural, vegetal din coaja unei plante asiatice.  În doze mari poate avea efect laxativ. Nu se găseşte în cantităţi mari în alimente. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 414 Gumă de acacia (arabică)   â

Agent de îngroşare, stabilizator şi umplere  natural, vegetal. Favorizează digestia, substanţă de balast. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 416 Gumă Karaya   â

Agent de îngroşare, glazurant, gelifiant natural, vegetal. Favorizează digestia, substanţă de balast, în doze mari are acţiune laxativă. Poate împiedica asimilarea calciului. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 417 Gumă tara   â

Umplutură şi agent de îngroşare vegetal. Favorizează digestia, substanţă de balast. Considerat inofensiv. În unele cazuri poate provoca alergii.

E 421 Manitol   â

Înlocuitor de zahăr, îndulcitor, antiaglomerant artificial. Recomandat diabeticilor. Nu atacă dinţii. Poate provoca diaree şi balonare. Nu este recomandat consumul unei doze mai mari de 50 g zilnic.

E 425 Konjac   â

Agent de îngroşare vegetal, gelifiant, agent de încărcare obţinut din rădăcinile unei plante asiatice. Nu este asimilat de către corp, măreşte conţinutul intestinelor. reduce asimilarea unor substanţe nutritive importante. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 432 Monolaurat de poliooxietilenă sorbitan (Polisorbat 20)   â

Emulgatori artificiali. Pot duce  la mărirea cantităţii de substanţe toxice asimilate. Scade absorbţia unor substanţe nutritive. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 433 Monooleat de poliooxietilenă sorbitan (Polisorbat 60)   â

Emulgatori artificiali. Vezi E 432. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 434 Monopalmitat de poliooxietilenă sorbitan (Polisorbat 40)   â

Emulgatori artificiali. Vezi E 432. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 435 Monostearat de poliooxietilenă sorbitan (Polisorbat 60)   â

Emulgatori artificiali. Vezi E 432. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 436 Polioxietilen-sorbitan-tristearat (Polisorbat 65)   â

Emulgator artificial. În cazul combinaţiilor de stearin se poate obţine şi din animale. Vezi E 432. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 450 Difosfaţi, Fosfat   â

Emulgatori, stabilizatori şi corectori de aciditate. În concentraţii mari, pot împiedica asimilarea calciului, magneziului şi fierului în organism. În doze mari, fosfatul poate provoca atrofierea oaselor şi depuneri de calcar. Vezi E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 451 Trifosfat, Fosfat   â

Emulgatori, stabilizatori şi Corectori de aciditate. Se poate obţine din animale.  În concentraţii mari, pot reduce asimilarea calciului, magneziului şi fierului în organism. În doze mari, fosfatul poate provoca atrofierea oaselor şi depuneri de calcar. Vezi E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 452 Polifosfaţi   â

Emulgatori, stabilizatori şi corectori de aciditate. În concentraţii mari, pot reduce asimilarea calciului, magneziului şi fierului în organism. În doze mari, fosfatul poate provoca atrofierea oaselor şi depuneri de calcar. Vezi E 339. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 476 Poliricinoleat de poliglicerină   â

Emulgator şi stabilizator artificial. Combinaţiile de acizi glicerici se pot obţine şi din animale sau soia modificată genetic. Este permisă folosirea doar  pentru alimente sărace în grăsimi - cum ar fi sosurile pentru salată sau pentru dulciurile pe bază de cacao - cum ar fi ciocolata. Doza suportată de corp poate fi uşor  depăşită - prin consumarea unei table de ciocolată. În testarea pe animale, în cazul unei doze mai mari,  s-a constatat mărirea ficatului şi a rinichilor. Consumul frecvent nu este recomandat.

E  491 Monostearat de sorbitan   â

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb modificat genetic sau animale. Doza zilnică acceptată poate fi depăşită prin consumul a 150 g ciocolată, 150 g de produse de brutărie sau 300 g desert sau dulciuri. În doze mari (de la 25 % în nutreţ) s-au constatat, în testarea pe animale, leziuni şi calculi la vezica urinară. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 492 Tristearat de sorbitan   â

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb modificat genetic sau animale. Vezi E 491. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 493 Monolaurat de sorbitan   â

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb modificat genetic sau animale. Vezi E 491. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 494 Monooleat de sorbitan   â

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb modificat genetic sau animale. Vezi E 491. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 495 Monopalmitat de sorbitan   â

Emulgator, spumant artificial. Se poate obţine din soia şi porumb modificat genetic sau animale. Vezi E 491. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 512 Clorură stanoasă    ä

Antioxidant şi stabilizator de culoare artificial. Este permisă folosirea doar pentru conserve de legume albe, pentru a păstra culoarea deschisă a acestora. În concentraţii mari, poate da  un gust metalic alimentelor şi stare de greaţă.  Consumul nu este recomandat.

E 520 Sulfat de aluminiu   â

Agent de întărire artificial. Este permisă folosirea doar pentru fructele sau legumele glasate. În concentraţii mari (4 - 6 g zilnic timp de mai multe zile), duce la o încărcare cu aluminiu a corpului. Nu este recomandat bolnavilor de rinichi. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 521 Sulfat de aluminiu sodic   â

Agent de întărire artificial. Vezi E 513.  Nu este recomandat bolnavilor de rinichi. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 522 Sulfat de aluminiu potasic   â

Agent de întărire artificial. Vezi E 513.  Nu este recomandat bolnavilor de rinichi. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 523 Sulfat de aluminiu amoniacal   â

Agent de întărire artificial. Vezi E 520.  Nu este recomandat bolnavilor de rinichi. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 541 Fosfat de aluminiu sodic, acid   â

Emulgator artificial. Se foloseşte doar pentru produsele fine de brutărie. Duce la încărcarea cu aluminiu a corpului. Nu este recomandat bolnavilor de rinichi. Considerat inofensiv.

E 554 Silicat alumino-sodic   â

Agent de separare natural. Nu este recomandat bolnavilor de rinichi.

E 555 Silicat alumino-potasic   â

Agent de separare natural. Vezi E 554. Nu este recomandat bolnavilor de rinichi.

E 556 Silicat alumino-calcic   â

Agent de separare natural. Vezi E 554. Nu este recomandat bolnavilor de rinichi.

E 559 Silicat de aluminiu (Kaolin)   â

Agent de separare natural. Nu este recomandat bolnavilor de rinichi.

E 574 Acid gluconic   â

Corector de aciditate, stabilizator artificial. Se poate obţine şi din porumb modificat genetic. Doze unice mai mari de 20 g pot avea efect laxativ.  Consumul în cantităţi  mai mari de 20 g nu este recomandat.

E 575 Glucono-delta-lactonă   â

Corector de aciditate, stabilizator artificial. Se poate obţine şi din porumb modificat genetic. Combinaţie a acizilor gluconici. Vezi E 574. Consumul în cantităţi  mai mari de 20 g nu este recomandat.

E 576 Gluconat de sodiu   â

Corector de aciditate, stabilizator natural. Se poate obţine şi din porumb modificat genetic. Combinaţii de sodiu ale acizilor gluconici. Vezi E 574. Consumul în cantităţi  mai mari de 20 g nu este recomandat.

 E 577 Gluconat de potasiu   â

Corector de aciditate, stabilizator natural. Se poate obţine şi din porumb modificat genetic. Combinaţii de potasiu  ale acizilor gluconici. Vezi E 574. Consumul în cantităţi  mai mari de 20 g nu este recomandat.

E 578 Gluconat de calciu   â

Corector de aciditate, stabilizator natural. Se poate obţine şi din porumb modificat genetic. Combinaţii de calciu ale acizilor gluconici. Vezi E 574. Consumul în cantităţi  mai mari de 20 g nu este recomandat.

E 620 Acid glutamic   â

Potenţator artificial de aromă, obţinut, cu ajutorul enzimelor, din materii prime animale şi vegetale. Se poate obţine şi din organisme modificate genetic. Supradozările nu sunt excluse, deoarece nu pot fi percepute cu simţul gustativ. Se poate găsi în concentraţii foarte mari în sosul din soia. Se bănuieşte că poate provoca, timp de două ore după consum, ameţeală, greaţă, palpitaţii şi dureri de cap. Stimulează apetitul. Dăunător persoanelor sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 621 Glutamat monosodic   â

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie de sodiu a acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător persoanelor sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 622 Glutamat monopotasic   â

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie de potasiu a acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător  persoanelor sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 623 Diglutamat de calciu   â

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie de calciu a acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător  persoanelor sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 624 Glutamat monoaminic, Glutamat de amoniu   â

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie de amoniu a acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător  persoanelor sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 625 Diglutamat de magneziu   â

Potenţator artificial de aromă, pe bază vegetală sau animală. Combinaţie de magneziu ale acidului glutamic. Vezi E 620. Dăunător  persoanelor sensibile. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 900 Dimetil polisiloxan   â

Agent antispumant artificial.  Cunoscut şi sub numele de ulei de silicon. Consumul frecvent nu este recomandat.

VE 912 Esteri ai acidului montanic    ä

Glazurant natural. Ceară vegetală extrasă din cărbune maro. Este permisă folosirea doar pentru tratarea suprafeţei fructelor citrice sau a legumelor sau fructelor exotice. La testarea pe animale s-au constatat acţiuni dăunătoare pentru organism. Consumul cojii  nu este recomandat. 

E 952 Ciclamat, acid ciclohexil-sulfamic şi sărurile lor de sodiu şi calciu   â

Îndulcitori artificiali, de 30 - 50 ori mai dulci decât zahărul. În cercetarea pe animale, în concentraţii mari, au dus la cancer al vezicii, scăderea fertilităţii şi modificari ale celulelor. În cercetări mai recente, aceste stări nu au fost confirmate. Doza zilnică admisa este de 11 mg/kg greutate corporală. Consumul frecvent nu este recomandat.

! 953 Izomalt   â

Îndulcitor şi înlocuitor artifcial al zahărului. Se poate obţine şi din porumb modificat
genetic. Are efect laxativ. Nu duce la apariţia cariilor. Are aproximativ jumatate din puterea de îndulcire a zahărului. Dozele mai mari de 20-30 g pot provoca diaree şi balonare. Această cantitate este conţinută de o jumatate de pachet de ciocolată dietetică. Consumul frecvent al unor doze mai mari dem 20-30 de g/porţie sau 50g/zi nu este recomandat. Pentru isomaltul obţinut din organisme modificate genetic nu este posibilă deocamdată o apreciere definitivă.

E 954 Zaharina şi sărurile ei de calciu, sodiu si potasiu   â

Îndulcitori naturali. Pot avea un gust amar şi metalic. Sunt de 500 de ori mai dulci decât zahărul. În cercetarea pe animale au provocat cancer la vezică, pot da o tendinţă de hipertrofiere a celulelor. Doza zilnică admisa este de 5 mg/kg greutate corporală. Consumul frecvent nu este recomandat.

E 1200 Polidextroză   â

Agent de încărcare, corector de umiditate, îmbunătăţeşte textura, artificial. Poate avea efect laxativ. Nu  se va consuma mai mult de 50 g odată sau 90 g zilnic.

E 1201 Polivinilpirolidonă   â

Agent de limpezire. Folosit la vinuri, alimente dietetice. Nu este necesară din păcate menţionarea lui pe etichetă.  Consumul frecvent nu este recomandat.

E 1202 Polivinilpolipirolidonă   â

Folosit la vinuri, alimente dietetice. Nu este necesară din păcate menţionarea lui pe etichetă.  Consumul frecvent nu este recomandat.

E 967 Xilitol   â

Îndulcitor şi înlocuitor artificial al zahărului. Are o putere de îndulcire asemănătoare cu cea a zahărului. Poate provoca diaree şi balonare. Consumul unei doze unice mai mari de 20g sau al unei doze zilnice de 50g nu este recomandat.

E 999 Extract de Quillaia    ä

Spumant natural din coajă de copac Quillaia. Conţine saponine. Este permisă folosirea doar pentru băuturi  fără alcool, aromatizate pe bază de apă sau pentru cidru.  Consumul nu este recomandat.

E 965 Maltitol, sirop de maltitol   â

Îndulcitor, înlocuitor al zahărului şi regulator de umiditate artificial. Se poate obţine şi din porumb modificat genetic. Este mai puţin dulce decât zahărul. În cazul depăşirii unei doze zilnice de 30-50g la adulti şi 20g la copii, poate provoca diaree şi balonare. Consumul zilnic mai mare de 30g, respectiv 20g pentru copii, nu este recomandat. Pentru maltitolul obţinut din organisme modificate genetic, nu este posibilă deocamdată o apreciere definitivă.

E 966 Lactitol   â

Îndulcitor şi înlocuitor artificial al zahărului. Puterea lui de îndulcire este pe jumatate cât a zahărului. Se poate obţine din lactoză, fiind posibilă obţinerea lu şi din animale. La doze zilnice mai mari de 50g poate apărea diaree şi balonări. Consumul mai mare de 50g/zi nu este recomandat.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Thanks for your personal marvelous posting! I truly enjoyed reading it,
you will be a great author. I will remember to bookmark your blog and definitely will come back later in life.

I want to encourage that you continue your great posts, have
a nice day!

Also visit my homepage; buy instagram likes