Evaluarea si cresterii calitatii produselor agroalimentare prin aplicarea conceptului de TQM

Traim intr-o era in care evolutia vietii sociale pune un accent tot mai mare pe calitate, rezultata din diverse procese, la nivelul diverselor domenii ale dezvoltarii economice si sociale.
In generel, termenului de „calitate” (cuvantul vine de la latinescul „qualitas”, „qualis” care inseamna „fel de a fi”) i se pot atribui mai multe intelesuri, in functie de contextul in care este utilizat. Astfel poate semnifica:
- felul de a fi al unui lucru sau individ, insusirile si defectele acestuia;
- ansamblul conditiilor de trai la un momemt dat – „calitatea vietii”
- calitatea comerciala a unui produs;
- nivelul de „excelenta” al unui serviciu
Pe masura cresterii si diversificarii cererii de produse si dezvoltarii productiei industriale, notiunea de „calitate” a produselor a evoluat continuu, ajungandu-se astazi, in conditiile utilizarii calculatoarelor electronice pentru controlul calitatii, la noi semnificatii prin notiuni de „calitate dirijata, asigurata, calitate totala si management de calitate totala etc”.
Se impune o definire care sa reflecte atat comtinutul complex al notiunii cat si caracterul ei evolutiv – dinamic. Punctul de pornire, larg acceptat, il constituie, in primul rand, valoarea de intrebuintare, ca totalitate a insusirilor care fac ca produsele sa fie utile omului, diferentiindu-le dupa utilitatea pe care o satisfac.
Calitatea reprezinta expresia gradului de utilitate sociala a produsului, masura in care, prin ansamblul caracteristicilor sale (tehnico-functionale, psiho-senzoriale si al parametrilor economici), satisface nevoia pentru care a fost creat si respecta restrictiile impuse de interesele generale ale societatii, privind eficienta social economica, precum si protectia mediului natural si social.
Calitatea reprezinta ansamblul caracteristicilor unei entitati - produs, activitate, proces, organizatie, persoana - care confera acesteia aptitudinea de a satisface cerintele exprimate sau implicite. Conform unor aspecte partiale ale calitatii unui produs sau serviciu, semnifica:
- aptitudineade a fi utilizat sau intrebuintat;
- satisfacereacerintelor clientului;
- conformitatea cu o documentatie sau cu exigentile beneficiarului.
Ansamblul activitatilor avand ca scop obtinerea calitatii formeaza demersul calitatii
Produsul privit in conformitate cu acelasi standard poate fi orice bun material (rezultat din fabricatie), sau imaterial (Softwar - programe, informatii, date) si/sau serviciu (bancare, transport, etc), care apare ca rezultat al unor activitati si/sau procese.
Conform unor anumite orientari calitatea poate semnifica unele aspecte speciale. Astfel:
- in orientarea spre produs – calitatea este considerata o caracteristica masurabila;
- in orientarea spre proces – se ia in considerare punctul de vedere al producatorului, dupa care produsele de calitate sunt cele care satisfac cerintele specificate; dar utilizatorul poate avea al punct de vedere;
- in orientarea spre costuri (implicit pretul de comercializare) – produs este considerat de calitate daca ofera anumite performante la un nivel acceptabil de pret. O astfel de orientare este agreata de un segment important de consumatori (in Germania 17%);
- in orientarea spre utilizator –calitatea se defineste ca reprezentand aptitudinea produsului de a fi apt pentru utilizare (fitness for use). Reprezinta corespondenta cu cerintele beneficiarului privind functionalitatea, siguranta in exploatare, pretul, termenul de livrare, costurile de utilizare, compatibilitatea cu mediul etc.
Calitatea este considerata o suma de insusiri cu caracter dinamic, intrucat cerintele progresului tehnic impun productiei crearea si realizarea permanenta a unor noi produse moderne cu caracteristici si performante superioare. Diversitatea si imbunatatirea calitatii produselor implica promovarea unor activitati unitare, pornind de la prospectarea pietii si continuand cu un ciclu industrial complet in care se realizeaza produsele. Acest ciclu, conform unei evolutii dinamice a calitatii, se poate concretiza in procesul de productie printr-o curba (spirala) a calitatii ce cuprinde: studiul de marketing, cercetarea stiintifica, planificare economica si comerciala, proiectarea si executia prototipului, omologarea prototipului, planificarea procesului de fabricatie (cu stabilirea documentatiei tehnice si a tipodimensiunilor), aprovizionarea materiala, cu echipamente (utilaje, aparate de masura, standuri de proba), procesul tehnologic, controlul procesului tehnologic, controlul final, verificarea fiabilitatii, desfacerea pe piata, asiastenta tehnica si activitate “service” la beneficiar si ciclul se reia, fig 1.

Fig. 1. Spira calităţii
In corespondenta cu procesul de productie, deci cu producatorul, calitatea produsului poate fi:
- potentiala - proiectata;
- realizata - rezultata la capatul liniei de fabricatie;
- livrata - asigurata produselor livrate;
- totala - care integreaza gradul de utilitate, de economicitate, dar si estetic, ergonomic,functional, social etc.
Controlul calităţii (QC) este o procedura sau un set de proceduri menite să asigure că un produs fabricat sau aderă efectuat servicii pentru un set definit de criterii de calitate sau îndeplineşte cerinţele de client sau client. QC este similar, dar nu identice cu, de asigurare a calităţii (QA). QA este definită ca o procedură sau un set de proceduri menite să asigure că un produs sau serviciu în curs de dezvoltare (înainte de începerea lucrărilor este complet, spre deosebire de apoi) îndeplineşte cerinţele. QA este exprimată uneori împreună cu QC ca o expresie unică, asigurarea şi controlul calităţii (QA / QC).
Managementul Calităţii reprezintă, in mod sintetic, procesul, de identificare şi administrare a activităţilor necesare pentru realizarea obiectivelor in domeniul calităţii ale unei firme.
Conform seriei ISO 8402/95 managementul calităţii reprezintă ansamblul
activităţilor funcţiei generale de management care determină politica in domeniul calităţii, obiectivele şi responsabilităţile in cadrul sistemului calităţii prin mijloace cum arfi: planificarea, controlul, asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii.
Conceptul de trilogie a calităţii, definit de J. M. Juran,insumează trei funcţii principale ale Managementului Calităţii.
- planificarea calităţii;
- ţinerea sub control a calităţii;
- imbunătăţirea calităţii.
Managementul calității totale este un sistem de management care este, în general, atribuit lui W.Edwards Deming, însă la crearea corpului de cunoștințe cunoscute azi ca TQM au contribuit și J.M.Juran, Philip Crosby, Armand Feigenbaum și Kaoru Ishikawa .In anii 1930, Deming a făcut echipă cu Walter A. Shewhart, un statistician de la Bell Telephone Company de la care a învățat conceptele de bază ale Controlului Statistic al Calității; ca urmare, utilizând teoriile lui Shewhart (1931) Deming a inventat procesul de management controlat statistic care a oferit managerilor mijloacele de a determina când să intervină într-un proces industrial.
Departamentul de Stat al SUA l-a trimis pe Deming în Japonia în anul 1947 pentru a revitaliza economia japoneză devastată de război. Deming a predat și promovat în Japonia instrumentele de control al calității, a introdus programe de control statistic al calității în sectoare de fabricație, iar ca o recunoaștere a muncii sale cel mai înalt premiu pentru calitate în Japonia este Premiul Deming. Mai târziu, "Metoda de Management Deming" a devenit un model pentru multe corporații americane, dornice să îmbunătățească nivelul calității.
Armand Feigenbaum (1951) a dezvoltat conceptul de Controlul Calității Totale. Feigenbaum pledează pentru construirea unui sistem de management total, care managerizează întregul lanț de valori ce leagă furnizorul cu clientul; el susține implicarea tuturor angajaților în îmbunătățirea continuă a performanțelor.
Calitatea totală este un ansamblu de principii, practici, instrumente și metode reunite într-o strategie globală, destinată pentru a îmbunătăți calitatea produselor și serviciilor organizației, în scopul satisfacerii cerințelor și așteptărilor clienților. În opinia lui J.Kelada (1990) calitatea totală reprezintă satisfacerea nevoilor clienților în ceea ce privește calitatea produsului sau serviciului, livrarea cantității cerute, la momentul și locul dorite, la un cost cât mai mic pentru client, în condițiile unor relații agreabile și eficiente cu acesta și ale unui sistem administrativ fără erori, începând cu realizarea comenzii și până la plata facturii. Conceptele de calitate totală și managementul calității totale sunt considerate echivalente. In opinia lui Feigenbaum, îmbunătățirea calității trebuie să fie obținută, în principal, prin metode statistice, prin controlul proceselor începând cu proiectarea produsului, de asemenea prin instalarea service-ului pe teren.
Ideea controlului calității totale (TQC) a fost transferată de la TQC la TQM. Kaori Ishikawa a discutat conținutul controlului calității totale în Japonia, care este diferit de ideea calității totale din țările occidentale. După explicațiile lui K.Ishikawa, conceptul înseamnă " controlul calității în întreaga companie" (CWQC), care implică toți angajații, de la managementul de vârf la muncitori, în controlul calități.
W.Deming a conceput un proces de îmbunătățire continuă denumit "ciclul P-D-C-A", pe care l-a introdus în Japonia în 1950 și care este denumit și ciclul lui Deming.
Cele patru faze ale acestui ciclu sunt (cu denumirile în l.engleză):
٭Plan (P) -Planificarea activităților planului de îmbunătățire
٭Do (D) -Execuția planului de îmbunătățire
٭Check (C) - Verificarea lucrărilor executate
٭Act (A) - Acțiune pentru corectarea procesului.

De-a lungul anilor, Deming a cristalizat principiile sale asupra managementului calității în "14 puncte" (principii) care au devenit criterii de acțiune pentru transformarea completă a sistemului de management al unei companii. Cele "14 puncte" pentru managementul organizației sunt următoarele
1. Crearea constanței scopului de îmbunătățire a calității produselor sau serviciilor, cu obiectivele de a deveni competitiv, a rămâne în afaceri și a oferi job-uri.
2. Adoptarea noii filozofii de management, renunțând la "nivelul acceptabil" al calității. Nu se poate supraviețui în afaceri cu "niveluri acceptabile" de neconformități, defecte, întârzieri în livrare.
3. Renunțarea la dependența de inspecția (controlul) 100% al produselor. Inspecția integrală (100%) trebuie înlocuită cu metode statistice de control.
4. Achiziția materialelor se va face numai de la furnizori cu procese de calitate. Renunțarea la relații cu furnizori numai pe baza prețurilor scăzute.
5. Se vor folosi metode statistice pentru a depista punctele defecte și se va urmări îmbunătățirea continuă a sistemului de producție și a serviciilor, pentru a îmbunătăți calitatea și productivitatea.
6. Instituirea instruirii întregului personal asupra job-ului.
7. Instituirea leadership-ului, cu scopul de a ajuta oamenii și mașinile să facă un job mai bun.
8. Înlăturarea fricii; crearea încrederii și a unui climat pentru inovare. Încurajarea comunicării, astfel încât fiecare angajat să-și poată prezenta punctele de vedere.
9. Înlăturarea barierelor dintre departamentele întreprinderii. Formarea de echipe cuprinzând persoane din departamente diferite (cercetare, proiectare,producție, desfacere) pentru identificarea problemelor și prevenirea apariției lor ulterioare.
10. Eliminarea obiectivelor numerice pentru forța de muncă (de exemplu, "zero defecte" sau noi niveluri de productivitate).
11. Analiza standardelor de muncă (normelor de muncă) la nivelul atelierelor. Eliminarea managementului prin obiective.
12. Îndepărtarea obstacolelor care îi privează pe oameni de a fi mândri de munca lor și eliminarea evaluării anuale sau a sistemului meritelor.
13. Instituirea unui program riguros de instruire a personalului.
14. Crearea unei structuri la nivelul conducerii de vârf, care să disemineze conceptele asociate cu cele 13 puncte precedente.
În esență, cele "14 puncte" ale lui Deming pot fi considerate în termenii a trei mari categorii:
٭constanța scopului
٭îmbunătățirea continuă
٭cooperarea între funcțiunile departamentelor.
Calitatea poate sa devina punctul central al tuturor activitatilor prin:
- implicarea puternica si permanenta a conducerii de vârf (“top management”);
- intercorelarea tuturor activitatilor, proceselor din fiecare etapa a cercului (spiralei) calitatii, în realizarea si îmbunatatirea acesteia;
- implicarea permanenta a tuturor compartimentelor si a fiecarui lucrator în realizarea calitatii.
Primatul calitatii în MCT este reprezentat sugestiv de lantul lui Demingn (fig. 5).



Fig.5 “Lantul” lui Deming, Sursa: MCT – eine untern ehmensweite Verpflichtung, DGQ, 1990, pag. 23(apare dupa Olaru Marieta- Managementul calitatii totale, Ed. Economica, Bucuresti, 1999, pag. 157)

Potrivit acestei reprezentari, îmbunatatirea calitatii trebuie sa constituie punctul de plecare al oricarui proces din întreprindere, iar succesiunea fireasca a etapelor este cea indicata pe schema.
Orice “intrare” laterala, de-a lungul lantului, nu va permite obtinerea rezultatului dorit. Asa, de exemplu, programele de reducere a costurilor, agreate de multe întreprinderi, au efecte pozitive imediate, dar, de regula, conduc la înrautatirea servirii clientilor.
O orientare strategica pe termen lung, axata pe calitate, permite, dimpotriva, obtinerea unor efecte pozitive de lunga durata.
Implemantarea TQM necesită parcurgerea mai multor etape, aflate într-o succesiune logică, şi anume:
- instruirea şi pregătirea personalului pentru înţelegerea problemelor complexe ale calităţii;
- angajametul conducerii la vârf;
- elaborarea politicii şi a obiectivelor calităţii;
- organizarea unor structuri adecvate calităţii;
- măsurarea costurilor calităţii;
- planificarea activităţilor pentru calitate;
- proiectarea sistemlui calităţii;
- implementarea sistemului calităţii;
- asigurarea calităţii;
- formarea echipelor de îmbunătăţire a calităţii;
- formarea personalului pentru calitate(auditori, manageri sistem calitate);
- implementarea TQM.


Avantajele introducerii TQM
Diferite companii, firme, întreprinderi care au introdus programe de Managementul Calității Totale au raportat diferite avantaje obținute, dintre care cele mai relevante sunt următoarele:
- îmbunătățirea semnificativă a calității produselor sau serviciilor.
- creșterea satisfacției clienților, ceea ce conduce la vânzări suplimentare.
- o micșorare importantă a risipei de resurse.
- creșterea productivității, deoarece personalul folosește timpul mai eficient.
- cresterea pe termen lung a cotei de piață.
- forța de muncă a devenit mai motivată, deoarece angajații își realizează potențialul lor complet.
- concentrarea atenției pe îmbunătățirea continuă.
Politica privind calitatea produselor agricole şi alimentare trebuie să fie orientată către cel puţin două direcţii:
• creşterea competitivităţii agenţilor economici prin creşterea nivelului calitativ al produselor acestora;
• eficientizarea cadrului legislativ şi instituţional aferent protecţiei drepturilor şi intereselor consumatorilor.
În condiţiile trecerii la economia de piaţă, garantarea calităţii alimentelor este abordată într-o optică nouă, care pleacă de la proprietăţile alimentelor procesate şi interacţiunile dintre aceste proprietăţi şi mediul înconjurător care condiţionează durata de valabilitate a produselor agroalimentare. Acestea se găsesc sub impactul agenţilor de mediu şi, prin urmare, proprietăţile labile ale mărfii alimentare se modifică continuu.
Din momentul terminării procesului de fabricaţie, alimentele trec printr-o etapă de comestibilitate certă, apoi printr-o etapă de comestibilitate condiţionată, ajungând la etapa necomestibilităţii, când amplitudinea modificărilor negative fac marfa improprie pentru consum. În acest moment ea trebuie exclusă din circuitul comercial, înregistrându-se pierderi calitative de producţie. Au fost stabiliţi, în acest sens, patru parametri temporali:
• T0T1 – durata maximă a unei circulaţii comerciale a produsului;
• T0T2 – durata garantării mărfii ca termen de garanţie;
• T0T3 – durata maximă de păstrare;
• T0T4 – durata maximă a stării de comestibilitate;
Relaţia optimă dintre aceşti parametri temporali trebuie să fie T0T1< T0T2< T0T3< T0T4.
Standrdele internationale din familia ISO 9000:2000 asigura o adaptare mai buna la cerintele diferitelor categorii de utilizatori si reprezinta instrumente mai eficiente in cresterea capaciatii concurentiale a organizatiei.
Printre avantajele acestor standarde, mentionam:
- asigurarea externa a calitatii se face printr-un singur model (ISO 9001 Sistemul de management al calitatii. Cerinte);
- asigurarea interna a calitatii este orientata spre TQM;
- ambele modele au activitati structurate dupa ciclul lui Deming PEVA;
- politica calitatii este orientata catre imbunatatire continua a proceselor, asigurandu-se integrarea ei in cadrul politici generale a organizatiei;
- sistemul international este mai eficient, permitand o evaluare mai riguroasa a gradului de indeplinire a obiectivelor calitatii si a imbunatatirii continue;
- abordarea procesuala, prin accentul mai mare pus pe eficacitatea acestora;
- asigurarea unei compatibilitati sporite cu standardele ISO 14000 referitoare la managementul de mediu;
- principiile esentiale se aplica deopotriva atat intreprinderilor producatoare de marfuri, cat si celor prestatoare de servicii.
Principalul scop al familiei de standarde ISO 9000:2000 este acela de a sprijini miscarea TQM pe plan mondial.
Standardele ISO 9000:2000 se aplica in peste 100 de tari, in domenii diferte, se vorbeste de existenta unui fenomen ISO 9000. Cu toate acesta ele nu sunt suficient de clare, nici in ceea ce priveste forma lor, nici in ceea ce priveste continutul. Una dintre cauze este textul standardelor, care, in unele locuri pare atificial si neaplicabil in multe organzatii reale din afaceri.Ele sunt grest intelese in privinta erintelor, iar organizatiile de standadizare sunt percepute ca un fel de autoritai oficiale. Acesta poate fi motivul pentru care aplicatiile standardelor refecta atat de des modalitati pasive si reactive de a le pune in aplicare.
Pentru a aplica standardele ISO 9000:2000 trebuie utilizate mijloace proactive si inovative.
Sistemul calitatii nu poate fi niciodata un sistem distinc in cadrul unei afaceri. El trebuie sa fie integral in sistemul de conducere al unei noi afaceri. In acest caz, ,,abordarea sistematica” s-ar referi la a include ,,aromele” sau ,,condimentele” calitatii in toate practiile actuale demnagement al afacerii.
Calitatea produselor este un drept al consumatorilor,cu efecte directe asupra calitatii vietii,iar problematica axata pe calitatea produselor se afla in centrul atentiei organismelor constituite pentru apararea intereselor consumatorilor. Calitatea produselor agroalimentare trebuie interpretata corelat cu conceptul modern de produs.
Produsul central semnifica avantajul esential oferit consumatorului sau cautat de acesta.Produsul central este concretizarea unui avantaj. De exemplu :daca o persoana cumpara o cutie de bomboane Rafaello,nu inseamna ca cumparat doar o simpla cutie,ci exprima rafinamentul gustului cumparatorului.
Produsul propriu-zis este produsul central ce include toate caracteristicile sale.
Produsul in sens larg reprezinta totalitatea a ceea ce o persoana resimte dupa ce a cumparat produsul propriu-zis.
Calitatea produselor alimentare este influentata ,in principal,de urmatorii factori :
- compozitia,respectiv materiile prime si ingredientii folositi,modul si proportiile de ombinare a acestora,preocuparea de a utiliza noi materii prime sau a unora deja cunoscute,dar avind o structura modificata,precum si folosirea de noi retete,care combina materiile prime intr-o maniera inedita ;
- tehnologia sau procesul de fabricatie,se refera la modul concret de obtinere a produsului.De amintit ca modificarea,imbunatatirea tehnologiei de fabricatie confera produsului calitati noi.Acesta este un factor manevrat de producatori,iar efectele rezultate din imbunatatirea tehnologiei de fabricatie nu sunt intotdeauna percepute de consumatori ;
- conditionarea produsului vizeaza posibilitatile de a asigura pastratrea produsului pe o durata mai lunga de timp,corelata cu mentinerea parametrilor calitativi ai produsului ;
- serviciile oferite cumparatorilor si/sau consumatorilor sub forma informatiilor referitoare la modul de pastrare,modul de preparare,posibilitati de asociere cu alte alimente,valoare nutritiva.
Calitatea produselor agroalimentare este,de cele mai multe ori,greu de definit,de descris sau de masurat.Aceasta deoarece acelasi produs este evaluat calitativ in mod diferit de catre diverse categorii de consumatori
relatia om-aliment si comportamentul consumatorului prezinta o dimensiune noua :in alegerea alimentelor se acorda prioritate efectului lor psihosenzorial.Tot mai mult,se poate observa ca,in conditiile unei oferte abundente si diversificate de marfuri alimentare,consumatorul alege un produs alimentar apreciindu-l in mai mica masura din punct de vedere nutritiv si in proportie mai mare in functie de caracteristicile psihosenzoriale.Dar,o exagerare a laturii psihosenzoriale poate produce chiar dezechilibre in alimentatia consumatorului.De aceea,este necesar ca un produs alimentar sa fie conceput si realizat ca un echilibru intre componenta nutritiva si cea psihosenzoriala,iar printr-o informare corecta despre continutul nutritiv al alimentelor,despre modul lor de apreciere sa se poata asigura o alimentatie corecta,adecvata virstei,conditiilor de munca si viata,starii de sanatate