DE CE EU! (negrupealb)

Vreau sa ma asigur
ca nu vei mai merge niciodata
pe picioarele tale
deznadejde,
de aceia iti voi taia radacinile,
am sa-ti infasor paienjenisul
faclie a arderii pe rug
a tristetii,
sare peste ranile mele
si ale pamantului
ce mi-a adapostit lacrimile
in izvoare,
care izvoare
au devenit rauri...
cenusa
nici vantului n-am sa i-o dau,
nici corbilor,
care corbi urmaresc prada
ca si tine!
pe potecile toamnei
inima mea a plans
destul
cand vedeam in jurul meu
ca toti desenau la fel
fericirea,
desi un gand imi spunea
-hai zambeste,
nu-ti face griji,
o sa primesti...
iar eu
te intrebam mereu,
-spune-mi
de ce eu!

silvia.

ANEMIA INFECTIOASA ECVINA

Anemia infectioasa ecvina, cunoscuta deasemenea si sub denumirea de febra de mlastina, este o boala virala care se manifesta la toti membrii fam Equideae, inclusive la cai, catari si magari. Acest virus are capacitatea unica de a infecta calul pe viata, producand atacuri intermitente de boala (in urma carora calul poate muri), urmate de perioade in care calul poate parea normal.

Aparitie

Boala a fost diagnosticata in multe zone ale lumii, si infectia putand exista in intreaga lume.

Transmiterea virusului anemiei infectioase ecvine

Virusul AIE e transmis mecanic.Aceasta se face prin sange, ce contine virusul si care trebuie a fi transmis de la un animal infectat la unul susceptibil. Sangele este transmis de un vector asa cum ar fi o insecta, seringi infectate, ace sau echipament chirurgical nesterilizat. Virusul poate traversa bariera placentara si poate cauza infectii fetale, un armasar siptomatic putand infecta iapa in timpul imperecherii.

a)      Vectori insecte:

Virusul AIE este transmis mecanic de la un cal la altul de catre muste ce se hranesc cu sange de cal, muste de grajd (Stomoxys spp),  muste Tabanid, tantari. Pentru ca transmiterea virusului sa aiba loc, vectorul trebuie ca mai intai sa se hraneasca pe un cal infectat, sa fie intrerupt in timpul hranirii, ca mai apoi sa transmita virusul unui cal susceptibil intr-o noua incercare de a se hrani. Hranirea aceasta trebuie sa aiba loc intr-o perioada scurta de timp.

Marimea mustelor Tabanide si zborul lor zgomotos, atrag atentia si cumulate cu durerea considerabila pe care o produc prin intepare duc la intreruperea frecventa a hranirii lor.

Cercetarile au aratat ca virusul AIE poate fi transmis pana la 30 min dupa prima hranire, transmiterea dupa 4 ore find total ineficienta.

Transmiterea virusului AIE de catre insecte e dependenta de numarul de insecte, de densitate populatiei ecvine, de numarul de muscaturi aplicate de o insecta celuiasi cal, sau altuia, de cantitatea de sange transferat intre cai, si de nivelul virusului in sangele calului infectat pe care insecta vector l-a intepat primul.

In conditii ideale, s-a demonstrate ca o singura musca de cal transmite virusul de la un cal cu semen  acute de AIE si un grup de 25 de muste de cal (Tabanus fuscicostatus) de marime medie transmite virusul AIE de la un cal fara semen clinice de boala.

In conditii naturale, unde caii seropozitivi sunt de asteptat a se intalni in populatii si unde rata de transmitere prin vectori e de peste 1000 de muscaturi de insecte/ora, e lesne de a ne astepta la o transmitere a virusului AIE intre cai. Rata de transmitere insa nu poate fi precizata exact. De exemplu toti caii infectati au replicarea virusului AIE sub control si virusul e prezent doar intr-o singura doza infectanta/mL sange, atunci sansa probabila ca o musca ce se hraneste pe cal sa ia pe piesele sale bucale virusul e de 1/100000.

b)      Bariera placentara:

Virusul, aparent poate traversa bariera placentara si poate cauza infectii fetale. Iepe cu semne acute ale AIE in timpul gestatiei, prezinta cel mai mare risc de a purta fetusi infectati care pot fi avortati sau pot fi nascuti vii, insa “virus pozitivi” si posibil seropozitivi purtatori de virusi.

Raspunsul fetal poate fi inrudit cu varsta fetusului in momentul infectiei.

     c)Alti vectori si factori care influenteaza transmiterea virusului:

Schimbul de cai si nediscriminatul uz de ace refolosibile/refolosite, sonde stomacale etc, toate contribuie la raspandirea virusului AIE.

Caracteristicile virusului AIE:

AIE e un virus ce actioneaza incet si care face parte din grupul lenti-retrovirus. Retrovirusurile cauzeaza leucemie la pisica, soarece, si vite, artrita, pneumonie si boli neurologice la rumegatoarele mici si sindromul imunodeficientei dobandite la om. Aceste virusuri se localizeaza si se multiplica in macrofagele din multe organe, in special din splina, ficat, rinichi si limfonoduri, unde invadeaza celula si stau si asteapta a fi activate. Dupa activare, celula reproduce mai multe virusuri, care sunt puse in libertate pentru a infecat alte cellule. Aceste determina cicluri repetate in care calul pare normal si apoi bolnav.

Dificultatea majora in fabricarea unui vaccin pentru AIE, este capacitatea virusului de a varia antigenic, facand dificila dezvoltarea anticorpilor. De aceea un vaccin eficient trebuie sa protejeze calul de toate variantele la care va fi expus.

Structura si functii:

In timp ce structura si functiile particulei virale de AIE sunt similare altor lentovirusuri, organizarea si replicarea materialului genetic sunt mai putin complexe. ARN-ul viral serveste drept tipar pentru enzima reverstranscriptaza virala ce catalizeaza formarea unei copii de ADN (ADN provral) care se poate amesteca cu materialul genetic al celulei gazda.

In conditii optime ADN-ul proviral codeaza o varietate de proteine virale, unele dintre ele  interactionand cu ADN-ul proviral, putad astfel sa controleze si/sau  faciliteze multiplicarea virala.

Sinteza completa virala necesita transcriptia unor clase de ARN viral, unele ce pot coda proteinele structurale virale, si unele ce pot fi impachetate cu noile proteine structurale in virioni care inmuguresc pe membrane celulei infecate.

ARN-ul viral e inconjurat si protejat de mai multe proteine, organizate in nucleoproteine, nucleocapside, matrix si membrane, cu un numar mic de copii ale reverstranscriptazei si enzime gasite langa ARN, in fiecare particula.

Desi unele laboratoare cultiva virus AIE pe celule fibroblaste de cal, virusul de obicei se multiplica doar pe macrofage de cal, avand o mare afinitate pentru culturile in vivo.

Infectia si boala:

Cand caii sunt expusi la virusul AIE, pot manifesta semne severe acute ale bolii si pot muri in 2-3 saptamani. Acest raspuns acut e rar intalnit in situatiile naturale, in care insectele ce se hranesc cu sange, transmit doze mici de virus. Insa aceasta forma de boala e cea mai distrugatoare si cea mai dificil de diagnosticat, deoarece semnele apar rapid si de cele mai multe ori doar o crestere a temperaturii e notata.

In acest stadiu precoce al infectiei, calul de obicei e depistat negativ, pentru anticorpi antiAIE virus si probele de sange trebuie sa fie luate la o anumita data (in general la 10-14 zile mai tarziu), pentru a confirma sau excleude AIE ca si diagnostic. In timpul acestei perioade, e bine sa fie introdus in carantina calul  (sau ferma ) daca este suspicionata AIE pe baza semnelor sau antecedentelor.

Semnele clinice ale formei acute de AIE sunt nespecifice, febra initiala putand fi de scurta durata (mai putin de 24 ore). Proprietarul sau medicul veterinar pot sa nu observe acest raspuns initial.

Animalele infectate manifesta episoade de :

       -febra- temperatura unui cal infectat poate creste subit la 105 grade F sau rar la 108 grade F. Apoi poate sa scada la nivel normal pentru o perioada nedeterminata pana la urmatorul episode de boala

      - hemoragii punctiforme- puncte rosietice apar pe mucoase

       -depresie- calul e mai mult sau mai putin abatut (capul ii atarna) si in general e apatic

      - scaderea in greutate- calul poate refuza hrana sau poate manca insa cu scadere in greutate.

       - edem- calul se poate umfla, poate colecta fluide sub piele sau la nivelul membrelor, sub piept sau alte regiuni declive.

        - anemie- sangele poate avea o scadere a hematiilor, acesta aparand subtire si apos.

Animalul poate prezenta si  batai neregulate ale inimii si pulsul evident la nivelul jugularei.

Alte semen ce pot apare: urinare frecventa, diaree, ingalbenirea conjunctivei, avort la iepele gestante.

In acest moment, calul este depistat pozitiv pentru anticorpi antiAIE virus.

Aceasta forma cronica e cea mai interesanta deoarece manifestarile clinice sunt cauzate de un nou virus AIE mutant, care apare datorita schimbarilor in genele ce codifica determinantii critici de suprafata. Modificarile structurale rezultate permit virusului mutant sa se multiplice in ciuda nivelului de anticorpi ridicat si altor efectori imuni produsi impotriva precedentului virus.

Calul cu infectie cronica AIE este clasicul “swamper” care si-a pierdut conditia, este letargic si anorexic, are un hematocrit scazut si are trombocitopenie in special ce coincide cu febra produsa deAIE.

Majoritatea cailor gasiti seropozitivi sunt purtatori inaparenti. Serul lor contine anticorpi anitAIE virus, sangele lor contine virus AIE, si sunt rezervoare ale infectiei pentu perioade extinse.

Toti caii depistati seropozitivi sunt tratati dupa aceleasi reguli, deoarece fiecare cal infectat poate dezvolta semen clinice de AIE dupa un tratament cu imunosupresoare, sau ca raspuns la stressori naturali.

Din cauza ca mecanismul de control al multiplicarii virusului AIE in cal, nu e totdeauna eficient, nimeni nu poate spune cu exactitate riscul prezentat de fiecare cal infectat in timp, asa ca veterinarii adopta masuri conservative si fiecare cal infectat reprezinta aceeasi amenintare in orice moment.

Multe grupuri recomanda indepartarea cailor testate seropozitiv din populatie.

Anemia infectioasa ecvina, leziuni ale mucoaselor

Leziuni:

In cazurile acute splina si limfonodurile splenice sunt marite.

In cazurile cornice necropsia releva emacierea si paliditatea membranelor, edem

subcutanat, splenomegalie si marirea in volum a limfonodurilor abdominale.

Microscopic se observa proliferarea celulelor reticuloendoteliale in multe organe si colectii de celule rotunde periportal si perisinusoidal in ficat cu acumulare de hemosiderina in celulele Kupffer. Se mai pot observa acumulari limfoide perivascular. La unii cai se observa glomerulita proliferativa cu depozitarea glomerulara de IgG.

Raspunsul imun la virusul AIE si diagnosticul serologic al infectiei:

Caii expusi la virusul AIE in general dezvolta raspuns imun detectabil la antigenele virusului AIE pana la 45 zile dupa infectare.

Anticorpii formati la contactul cu antigenele virusului AIE pot fi detectati folosind toate proteinele virale si un test immunologic.

In urma electroforezei proteinele se separa dupa greutatea moleculara aparenta si sunt transferate pe o membrane. Monstre de ser de la suspecti sunt testate dupa capacitatea de reactie cu proteinele individuale ale virusului AIE in membrane. Acest process numit imunoblotting are capacitatea de a separa anticorpii de varietatea de proteine ale virusului AIE datorita separarii fizice pe membrane.

Antigenele majore ale virusului AIE recunoscute de cal sunt: gp90, gp45 si p26.

Diagnosticul virusului AIE nu a fost posibil pana cand testul AGID (Coggin’s test) nu a aratat a avea o excelenta corelatie cu  inocularea testari pentru virusul AIE la cal. Din 1970, testul AGID care depisteaza prezenta anticorpilor antiproteina p26, a fost utilizat si recunoscut international ca si testul serologic standard pentru diagnosticul AIE. Specificitatea sa e mare deoarece reactii nespecifice determina formarea liniilor de nonidentitate in matrixul de agar.

Alte teste: CELISA- test bazat pe enzime care detecteaza anticorpii anti proteina p26 si SA-ELISA, care detecteaza anticorpii antiproteina gp45. Sunt mai sensiblie ca AGID-ul insa de aceea sunt asteptate a fi unele raspunsuri fals positive.De aceea toate testele depistate pozitiv cu ELISa trebuie confirmate ci testul AGID.

Cu AGID pot fi depistati fals pozitiv manjii care au primit colostru de la iepe infectate, insa anticorpii materni sunt retinuti pana la 4-6 luni. De aceea manjii sunt retestati dupa varsta de 6 luni pentru confirmare, si  fals negatv caii care au fost infectati dar care nu au elaborate anticorpi ca raspuns.

Tratament si prevenire:

Nu exista tratament care sa elimine virusul din corp. Nu exista vaccine pana in prezent pentru AIE.

Cheia preveniri este identificarea si controlul cailor infectati. Un program de eradicare ar fi unica posibilitate, daca toti caii ar fi testai si caii infecatti eutanasiati sau plasati sub permanenta si completa carantina intr-o cladire fara accesul vectorilor.

Control:

Proprietarul de cai poate controla raspandirea AIE prin:

1. Supunerea anuala a cailor la testul AGID
2. Cererea unui certificate de test AGID negative care sa insoteasca animalul la toate deplasarile acestuia.
3. Nepermiterea apropierii cailor lor de alti cai cu un status al sanatatii indoilenic.
4. O procedura de control a mustelor si tantarilor in jurul grajdului
5. Utilizarea acelor de unica folosinta
6. Curatarea si sterilizarea tuturor instrumentelor prin fierbere pentru 15 minute inainte de reutilizare
7. Evitarea imprumutarii echipamentului de la un animal la altul
8. Curatarea si dezinfecatrea grajdului si imprejurimilor.

INDUSTRIA MIERII DE ALBINE

 Compoziţia chimică a mierii

Mierea conţine apă, substanţe zaharoase şi substanţe nezaharoase, apoi enzime, vitamine sau provitamine, săruri minerale, acizi organici şi substanţe proteice.

  Apa. În mod obişnuit, apa este cuprinsă în miere între 17-18%. O cantitate de apă ce depăşeşte 20% favorizează degradarea mierii. Mierea are însuşiri higroscopice şi, de aceea, nu trebuie ţinută în spaţii umede.

            Substanţele zaharoase. Dintre substanţele zaharoase, glucoza şi fructoza sunt cele mai importante. Ele se găsesc în proporţie de 70-80% în mierea de nectar şi 60-70% în cea de mană. Glucoza este solubilă în apă şi cristalizează destul de uşor. Fructoza este mai dulce decât glucoza, uşor solubilă în apă şi cristalizează foarte greu şi incomplet.Glucoza şi fructoza din miere alcătuiesc ceea ce se numeşte “ zahărul invertit “. Ele se obţin din nectar, unde se găsesc sub formă liberă, sau din zaharoză sub influenţa enzimelor.

Mierea falsificată cu zaharoză sau cu zahăr invertit artificial conţine cantităţi mari de zaharoză, deoarece transformarea ei este incompletă.

Substanţe nezaharoase. Dintre aceste substante, cu rol enzimatic, în miere se gãsesc: invertaza, cu rol de scindare a zaharozei în glucoză şi fructoză; amilaza pe baza căreia se apreciazã dacă mierea este naturală, degradată sau falsificatã.

            Săruri minerale. Acestea reprezintă la mierea de flori până la 0,35%, iar la cea de mană până la maximum 0,85%.

             Controlul sanitar veterinar al mierii

Acesta are în vedere următoarele obiective :

-          aprecierea calităţii şi purităţii mierei de albine;

-          aprecierea stărilor de degradare sau alterare ;

-          depistarea falsificărilor.

În acest scop se execută un examen de laborator organoleptic, microscopic şi fizico-chimic şi, de la caz la caz, microbiologic.

Examenul organoleptic. Se referă la următoarele criterii de apreciere: culoarea, consistenţa, aroma şi gustul, precum şi gradul de impurificare.

Examenul fizico-chimic. Va avea în vedere următoarele:

-          stabilirea valorilor componentelor sau constantelor fizico-chimice;

-          determinarea unor produşi rezultaţi din degradarea componentelor normale (hidroximetil-furfurolul, aciditatea, alcoolul);

-          depistarea falsificărilor: substanţe folosite pentru mascarea unor defecte (neutralizante), produşi utilizaţi pentru prevenirea sau limitarea fermentării (conservanţi);

-          determinarea agenţilor de falsificare propiu-zisă: pentru corectarea gustului (zahăr invertit artificial, glucoză industrială, melasă), pentru corectarea consistenţei (amidon, gelatină etc.), pentru corectarea culorii (culori de anilină, caramel etc.).

O influenţă hotărâtoare asupra menţinerii calităţii mierii o au condiţiile în care este pastrată. Temperatura cea mai adecvată pentru păstarea mierii este de 5-10⁰C, într-o încăpere uscată şi aerisită. Încălzirea mierii până la 37⁰C duce la pierderea substanţelor volatile antimicrobiene. La 50⁰C se distruge invertaza, iar până la 50⁰C se distruge şi amilaza. Supusă luminii solare, mierea îşi reduce şi însuşirile terapeutice. De aceea, cele mai adecvate pentru păstrarea mierii sunt vasele de sticlă închisă la culoare şi cele din material plastic.