Vreau sa ma asigur
ca nu vei mai merge niciodata
pe picioarele tale
deznadejde,
de aceia iti voi taia radacinile,
am sa-ti infasor paienjenisul
faclie a arderii pe rug
a tristetii,
sare peste ranile mele
si ale pamantului
ce mi-a adapostit lacrimile
in izvoare,
care izvoare
au devenit rauri...
cenusa
nici vantului n-am sa i-o dau,
nici corbilor,
care corbi urmaresc prada
ca si tine!
pe potecile toamnei
inima mea a plans
destul
cand vedeam in jurul meu
ca toti desenau la fel
fericirea,
desi un gand imi spunea
-hai zambeste,
nu-ti face griji,
o sa primesti...
iar eu
te intrebam mereu,
-spune-mi
de ce eu!
silvia.
